![]() |
| Vedere din parc, în spatele scenei |
Concertul deja în desfăşurare, zâmbeam gândindu-mă în sinea mea că aveam ocazia să asistăm la o seară muzicală frumoasă, deoarece lista de lucrări ce aveau să fie interpretate cuprindea o mare varietate de stiluri. Cum doream ca Paris să deprindă obiceiul de a asculta muzică clasică, mă bucura gândul că posibilitatea de a găsi în acea seară ceva pe gustul ei era favorabilă pentru intenţiile mele. În plus, spre mândria mea, în program figura și o suită de șase cântece în care este ilustrat specificul muzicii populare românești.
Chiar dacă nu s-ar fi întors spre mine după fiecare piesă, bătând din palme și râzând, șoptindu-mi la ureche ce mult îi plăcuse, tot aș fi ghicit că era impresionată. Din mulțimea de capete care asistau la concert, se distingea lângă mine unul care se unduia în ritmul muzicii și zâmbea încontinuu.La finele audiției mi-a mulțumit pentru invitație și am mai rămas ceva timp, plimbându-ne prin parc. Încă mai era lumină și cum mai păstram în noi ceva din voioșia concertului, măiestria franțuzească de a potrivi aranjamentele florale, de a îngriji copacii tunzându-i în forme geometrice, de a insista în arta grădinăritului până la detalii pentru toți ochii, părea în lumina apusului și mai fascinantă.
Ceva mai târziu, după ce ne-am încheiat plimbarea, cum ni se făcuse foame la amândouă și cum Paris avea deja aranjamente să mănânce alături de unchii săi la un restaurant iranian, m-a invitat să îi însoțesc la masă, ceea ce am acceptat. După un scurt telefon în care își anunța rudele că aveam să particip și eu la cină, m-a întrebat scuzându-se, dacă mă deranjează că suntem nevoite să schimbăm planurile de a merge direct la restaurant cu cele de a trece în prealabil pe la locuința unchilor, urmând să mergem cu toții cu mașina, deoarece aceștia încă nu erau gata de plecare.Așa cum am povestit, unchii locuiau la mică distanță față de hotelul la care eram cazate și ideea de a mă întoarce în aceeași zonă nu avea cum să îmi displacă.
Pe drum, m-a rugat să am răbdare cu viitoarele noastre gazde, acestea fiind persoane mai în vârstă și să nu mă supăr dacă ele mai repetă anumite idei, că insistă în ele și să nu o iau personal dacă unchiul ei se va impune în discuție, după cum îi stătea în obicei. În ciuda descrierii pe care abia le-o făcuse, Paris m-a asigurat că cei doi reușesc mereu să se facă foarte plăcuți și ei personal îi sunt foarte dragi. M-a avertizat și că le stă în fire să se desfete cu un pahar de vin alături de oaspeții pe care îi primesc și în acest sens ar fi bine să nu le refuz această invitație. Mi-a spus totuși să fiu prudentă și să nu termin prea repede paharul, pentru că unchii, din curtoazie față de musafirii lor, în cazul în care ar mai rămâne vin de un deget în paharul vreunuia din ei, au grijă să i-l umple înapoi imediat. Paris deja pățise asta și într-o zi chiar se amețise puțin. Recunosc că reușise să mă facă dornică să-i întâlnesc și curioasă, curiozitate care avea să îmi fie satisfăcută după scurt timp .
Ajunse din nou pe străduța ce aparținea hotelului și clădirii unde stăteau rudele ei, după ce am trecut din stradă de o primă ușă impunătoare din lemn, am pătruns într-o curte interioară, pe care eram conduse spre apartamentul unchilor, de o alee pietruită cu marmură, străjuită de palmieri și ghivece mari cu aranjamente florale . După ce am sunat la interfon, ne-a deschis ușa și ne-a poftit înăuntru o doamnă cochetă, zâmbitoare, ce avea în jur de vreo șaptezeci de ani și care mi-a fost prezentată de Paris drept mătușa ei. În hol, imediat a sosit în întâmpinarea noastră și unchiul său, care ne-a luat galant mantourile la amândouă, ajutându-ne pe fiecare să le scoatem și le-a pus mai apoi în cuier pe umerașe. Gazdele noastre m-au rugat să le spun pe nume, renunțând la politețea excesivă ce ar fi creat între noi o situație prea distantă, ce le-ar fi displăcut, nu înainte de a-mi fi cerut în prealabil acordul să mă tutuiască la rândul lor. Am făcut cunoștință așadar cu Michelle, ce era franțuzoaică și cu Farouz, soțul său, ce era iranian.
![]() |
| În fața bisericii Saint Germain des Prés |
![]() |
| Salonul unei camere de la hotelul de 5* |
![]() |
| Un alt salon de la hotelul de 5* |
După ce ne-am așezat pe canapea, lângă măsuța joasă de cafea, am putut admira pe aceasta, buchetul enorm de flori în toate culorile, minuțios poziționate. Lângă el, un platou cu diverse fructe, aranjate în forma unei piramide, îmi amintea de tablourile renascentiste ce ilustrează natura moartă. Pe peretele opus al camerei, un goblen evoca o scenă dintr-o luptă de pe vremea imperiilor.
(continuarea în postarea următoare)







