Micile plăceri zilnice franţuzeşti

     Mare mi-a fost bucuria, înainte să plec în capitală, când mi s-a spus că micul dejun este asigurat de hotel şi plătit de firma pentru care lucrez (  ), ştiind că mâncarea este scumpă la francezi. Bucuria mea a fost de scurtă durată pentru că am avut, puţin mai târziu, neplăcuta surpriză să aflu la sosirea aici, deşi citisem şi pe internet (eram în "denial") că mult aşteptatul mic-dejun era unul tipic franţuzesc, mai precis unul preponderent dulce. 

     În fiecare zi, pe lângă cafea şi pâine cu unt, se serveşte dulceaţă, un croissant, piuré de mere (despre care am aflat că este de asemenea foarte caracteristic pentru acest popor) şi un pahar cu suc de portocale. Din păcate pentru mine, o "franţuzoaică aclimatizată" şi situaţia în care mă aflu, eu şi dulciurile nu ne întâlnim în mod obişnuit foarte des, poate o dată pe lună, chiar şi mai puţin. Aşa se face că după ceva timp de mâncat zilnic dimineaţa aceleaşi lucruri faţă de care, cum spuneam, sunt într-o relaţie delicată, am început să am coşmaruri în care sunt fugărită de o masă diformă de piuré de mere şi o mică armată de borcănele cu dulceaţă îmi pune piedică şi mă trage de păr. Ba chiar dimineaţa, mi se pare că pâinea cu unt mă atacă şi se urcă singură pe gât, după ce m-a lovit peste faţă. 
     Situaţia aceasta continuă din motive, cum vă puteţi închipui, evidente. Am încercat să îi determin pe cei de la firma franceză pentru care lucrez să imi dea direct banii în loc să mi-i dea indirect, prin intermediul hotelului, însă deşi ţara aceasta are o istorie plină de fapte glorioase, în lupta ei pentru schimbarea micului meu meu dejun am fost nevoită sa constat, cu inima strânsă, că repeta povestea campaniei de la Waterloo. 
     Astfel acum, după două luni de zile, zâmbesc în timp ce una din doamnele de la hotel îmi aduce mâncarea de dimineaţă. Îmi imaginez cum îi smulg tava din mâini şi o pocnesc repetitiv peste cap sau, în alt episod, cum după ce a adus tot, trântesc tava pe jos şi o calc în picioare urlând. Este genul de situaţie după care a doua zi ziarele vor scrie: "...şi acesta a fost ultimul moment în care ea a fost văzută, înainte să îşi smulgă hainele şi să fugă goală în pădure şi să vorbească cu animalele".

Fata îl întâlneşte pe Ocean

     Am fost recent să văd Oceanul. 

     Aşteptam de mult experienţa asta, fiind de altfel şi una dintre dorinţele mai importante de-ale mele. În ziua "z" am luat trenul cu destinaţia unei localităţi situate pe malul Oceanului Atlantic, Arcachon. De acolo din gară, după un scurt drum pe jos, am ajuns pe malul golfului cu acelaşi nume. Aveam de ales între mai multe activităţi pe care, dacă aş fi avut mai mult timp la dispoziţie, cu siguranţă le-aş fi încercat pe toate. 
     Există în golful Arcachon o insulă, numită Insula păsărilor, pe malul căreia au fost ridicate nişte locuinţe pescăreşti, clădite pe piloni de lemn, amintind de mai vestitele case din Veneţia. Pozele cu ele, de la oficiul de turism, îmi evocau un peisaj idilic. Tot legat de golful Arcachon, mai trebuie spus că pe malul lui se află impozanta dună de nisip "Dune de Pyla", care este cea mai mare din Europa, având aproximativ 500 metri lăţime şi 110 metri în înălţime. 
     Cum timpul nu îmi permitea decât o singură opţiune, am continuat în direcţia obiectivului meu principal. Cel mai uşor să trec de golf era să iau un vaporaş spre o localitate micuţă, ce trasează graniţa de pământ între golf şi ocean. După drumul propriu-zis, ajunsă la destinaţie, la Cap Ferret, m-am bucurat să văd măcar de la distanţă frumoasa dună de nisip, mai sus amintită. Soarele ce bătea direct spre ea, lăsând lumina să se joace pe milioanele de grăunţe de nisip ce o constituie, o făcea şi mai interesantă. 
     Mi-a parut bine să constat că în afară de posibilitatea de a merge pe jos spre ocean, traversând pe lăţime bucata de pământ, am avut şi varianta pe care am şi ales-o de altfel, de a lua un trenuleţ de vară, construit din lemn şi vopsit în culori vii. Pe drum, am trecut pe lângă multe case şi alei pe care fuseseră plantaţi copaci şi arbuşti încă înfloriţi încât pe tot parcursul călătoriei am fost însoţită de un foarte plăcut parfum de flori. Astfel, nu m-a mirat să constat că majoritatea străzilor pe care le-am traversat aveau nume pe măsură: "Aleea iasomiilor", "Aleea lavandei", "Aleea magnoliilor" etc. 
În sfârşit trenuleţul oprit pentru ultima dată, mi-am luat la revedere de la el, după ce ne lasase pe mine şi pe ceilalţi pasageri la o mică distanţă de plajă. După câţiva paşi, din spatele dunelor de nisip, mi s-a deschis în faţă unul dintre cele mai interesante peisaje văzute vreodată.      

     Oceanul era de un albastru turcoaz intens, încât în depărtare la orizont, imensa întindere de apă şi cerul formau o singură entitate, contopindu-se unul cu altul, făcându-mă să mă întreb care dintre ele este nesfârşit cu adevărat. Valurile, rostogolindu-se ca nişte gigantice bigudiuri spre mal, produceau o spumă albă ca laptele, lăsând în urmă drept mărturie a trecerii, un vuiet puternic. Peisajul acesta, repetându-se ritmic, îmi încălzea inima, dându-mi un o linişte ce mă făcea sa zâmbesc. 
     Timpul petrecut acolo s-a scurs pe nesimţite şi a trebuit să plec mai repede decât mi-aş fi dorit, pentru a prinde ultima cursă cu vaporul înapoi spre Arcachon. Ajunsă din nou în portul Cap Ferret am fost martoră la o altă lucrare a naturii: Toate crescătoriile de stridii, văzute înainte, fuseseră acoperite de apa ce crescuse datorită fluxului şi dispăruseră ca şi cum nici nu ar fi fost acolo. 
     Tot aşa îmi place să cred că am plecat şi eu. 

Încă un apropiat de-al meu a plecat din țară

    Pe D., prietenul meu, îl cunosc de câțiva ani buni, de când am fost colegi de serviciu la o firmă privată, specializată în exploatarea angajaților, după graficul valabil în rândul firmelor mici din domeniul nostru - "munca pe plantație". Bineînțeles, eram amândoi nemulțumiți de situația în care ne aflam și făceam adesea haz de necaz, când discutam de întâmplările de la serviciu. Este ușor de ghicit că ne-am împrietenit destul de repede.
    Ulterior, datorită unui job găsit în capitală, D. a reușit să "evadeze" și să plece de la firma la care eram colegi. Eu nu îmi puteam permite nici să am vreun gând de a "părăsi vaporul", nu din cauză că aș fi suferit de sindromul Stockholm, ci pentru că pe atunci eram prea proaspăt angajată și îmi dădeam seama că niciunui șef de antrepriză nu i-ar fi plăcut să primească în rândurile "supușilor" săi pe cineva care nu demonstrează că e capabil de devotament pe termen lung pentru firma la care lucrează.
   Încet-încet, au trecut vreo șase ani de când D. a plecat din urbea noastră. Ne-am întâlnit ori de câte ori vreunul dintre noi ajungea în orașul celuilalt. În afară de poveștile lui în plan personal, urmăream cu maximă atenție și parcursul profesional al lui D.
    După criza economică din 2008, piața de construcții, ce reprezintă domeniul nostru de activitate, a primit o mare lovitură. Investițiile au scăzut drastic și multe firme au fost forțate să își închidă de tot porțile sau în cel mai bun caz, să își reducă din personal. După o perioadă în care i-a mers bine acolo, sătul în cele din urmă și de joburile pe care le-a avut în capitală, precum și de perspectivele pe care i le ofereau sau chiar din contră, nu i le ofereau acestea, D. a luat hotărârea să își încerce norocul în afara țării.
    Mai întâi s-a gândit la Norvegia. Avea un prieten acolo și spera să poată pleca, ajutat fiind de acesta. S-a apucat să învețe norvegiana și tot progresa cu ea. În loc de concediu de relaxare, a plecat într-un concediu de cercetare a pieții locurilor de muncă din această țară scandinavă. A mers la interviuri. I-au spus că în primul rând așteptau de la el să învețe foarte bine limba lor și în al doilea rând că nu puteau să îi echivaleze anii de experiență în domeniul său și că probabil cel mult i-ar fi putut oferi un job pe un prag net inferior pregătirii sale și că îl vor avea în vedere ca și candidat pe viitor, dacă acest job va apărea.
    ...și uite așa, trecuse deja mai bine de un an de la decizia lui în acest sens, când ne-am reîntâlnit în orașul care îl adoptase. Surprinzător pentru mine, D. ar fi acceptat în acel moment orice job cinstit oferit în Norvegia, nu neaparat legat de meseria pe care amândoi o învățaserăm. De altfel, primise niște promisiuni că s-ar fi putut angaja la o firmă de mutat piane. Se interesase legat de tot ce presupunea o astfel de ocupație. Îmi povestea cu entuziasm despre o acțiune care ar fi necesitat destul de mult efort fizic. Cu toate acestea, pe el nu părea să-l sperie ideea. Datorită lui, am aflat și eu, cu lux de amănunte, ce înseamnă să îți câștigi existența astfel. În paralel, continua cu învățarea limbii norvegiene. Din nefericire, peste ceva timp a căzut și varianta asta de plecare.
    La o altă revedere de-a noastră, după ceva vreme, mi-a povestit că avea speranțe de angajare din partea unei ferme de animale (porci, vaci, oi) din Norvegia. Așa se face că D. și-a cumpărat cărți de specialitate și s-a apucat să citească despre creșterea animalelor de fermă. La un an după, ne-am revăzut la el în oraș. Din păcate, cei de la ferma de animale încă nu deschiseseră mult-doritul post pentru un nou angajat, dar promiteau că atunci când o vor face pe viitor...etc. Chiar și așa, D. nu renunțase la planul lui de a pleca. În ciuda tuturor întâmplărilor, mi-a spus că el știe sigur că în anul următor avea să plece. Așa simțea. Vedeam în ochii lui cât era de entuziasmat de această perspectivă imaginară.
    Tot în același an ne-am reîntâlnit de Crăciun, peste ceva timp. Era încrezător că după Anul Nou nu avea să mai petreacă multă vreme pe meleagurile țării noastre, pentru că se organizase prea bine și era imposibil să mai dureze mult așteptarea.
    La puțin timp după începutul anului l-am sunat să-l felicit de ziua lui. Am fost destul de surprinsă să aflu noutățile. "Colega", cum îmi spune, "mi-am dat demisia în prima zi de serviciu, chiar de ziua mea", mărturisire urmată de hohote de râs. M-am gândit că această coincidență nu era chiar lipsită de importanță și că probabil urma să-i poarte noroc, pentru că D. nu avea în acel moment nicio idee legat de ceea ce-i rezerva viitorul. Renunțase la locul de muncă deoarece voia mai mult timp pentru el, să-și pună liniștit la punct ideile și planul de plecare.
    La câteva luni după, în ultima noastră discuție pe care am avut-o la telefon, mi-a spus debordând de fericire că își găsise în sfârșit mult așteptatul job în străinătate și că deja își cumpărase biletul de avion pentru plecare. Urma să lucreze ca și zidar, într-un oraș din Anglia. Simțeam în vocea lui o fericire așa puternică, încât îmi și imaginam curcubeiele care se formau în jurul lui, floricelele care înfloreau afară și zâmbetul larg, cu gura până la urechi, care îl caracterizează, în timp ce-mi înșiruia povestea. M-am bucurat și eu pentru vestea dată și i-am urat noroc. L-am întrebat totuși ce-l supărase într-atât încât îl determinase așa de tare să plece. Mi-a răspuns că s-a plictisit să se teamă, să îi fie frică de perspectiva de a fi înșelat la tot pasul la noi în țară. Îl deranjau mai multe aspecte din viața cotidiană, dar acesta era de nesuportat pentru el.
    Trebuie să precizez că D. este genul de om cinstit în toate privințele. Face parte dintre  acele puține persoane care sunt entuziasmate de meseria lor. Dacă lui D. îi dai o sarcină de serviciu, el numai cu ea se va ocupa de la începutul până la sfârșitul programului, iar dacă o va termina mai repede va cere alta. D. e persoana care va căuta mereu să se perfecționeze în ceea ce face și se va interesa constant de noutățile din domeniu, de noile tehnologii apărute. În ceea ce face, nu va aplica niciun principiu învățat pe dinafară, ci va căuta să îl înțeleagă el sau să îl demonstreze și până nu va găsi soluția la o problemă, nu se va lăsa. În plus, el mai este și un băiat foarte isteț. Văzusem aceste caracteristici în el, încă din perioada în care fuseserăm colegi de serviciu. De altfel, în capitală fusese implicat în cadrul firmelor la care lucrase, în mai multe proiecte importante de inginerie ale orașului.
    Simțeam când am vorbit cu el un amestec ciudat de bucurie, dar și de tristețe, nu doar pentru că îl voi vedea mult mai rar pe viitor, dar și pentru că ne părăsea țara un om valoros, de folos pentru societate. Nu-mi plăcea nici natura jobului pe care urma să îl desfășoare în străinătate. D. avea însă un plan și nici el nu se vedea mult timp lucrând ca zidar ci odată ajuns acolo avea de gând să continue căutările și nu își imagina vreun motiv pentru care să nu găsească și un job care să îi dea mai multe satisfacții. Pentru moment, era însă mulțumit de faptul că i se acordase o șansă. Atât îi trebuia, o mică scânteie.
    Mi-a plăcut ce mi-a spus în încheiere: "Colega, aștept ca pe viitor în discuții să nu mai fim atât de preocupați de problemele existenței noastre. Sper ca pe viitor, poate nu peste mult timp, să ne povestim unul altuia cum am început să facem planurile pentru a construi o casă." Aștept și eu D., aștept momentul...
 

 

 

     

Evoluţia umană de-a lungul unui an - Istoria proprie

    Persoana care sunt acum, a trecut printr-o serie de transformări anatomice evoluţioniste, de-a lungul unui an. Acest fapt inedit, simt că trebuie împărtăşit cu voi.
    Încă de când eram mică mă întrebam dacă toată lumea care m-a întâlnit vreodată şi-a făcut cumva o imagine apropiată de realitate despre persoana mea. Eu una ştiu că sunt grozavă: excelez în toate domeniile favorabile: evoc recordurile mele la gătit restrictiv, la curăţenie creativă domestică (am făcut curat în locuri neașteptate din casă), la răspuns prompt la mailuri, la persistenţă în udatul florilor şi la câte şi mai câte...
     Evident că un personaj rarisim şi evoluat ca mine, are dificultăţi în a-şi găsi o pereche pe măsură. Totuşi, cum  mă bucur şi de un nemaipomenit noroc, o persoană potrivită pentru mine s-a abătut pe drumul meu. Vă spun, nu am mai văzut pe cineva care să mai aibă o putere aşa de mare de a aprecia oamenii. Aceeastă fiinţă şi-a dat seama din momentul în care m-a cunoscut de unicitatea şi de multitudinea calităţilor mele, iar faptul că îmi comunica mereu concluziile sale în ceea ce mă priveşte, m-a convins și mai mult de talentul său. Era clar şi el datorită acestor însușiri, un exemplar deosebit, care mă fascina prin profunzimea sa. Nu mai spun că descopeream pe zi ce trecea că noi aveam şi foarte multe puncte în comun, puncte care pe măsură ce ne-am cunoscut şi mai bine aveau să devină linii. Fiecare lucru important pentru mine, îmi spunea mai apoi că este şi preferatul lui. Ce mai? Îl prinsesem pe Dumnezeu de un picior, potrivirea era perfectă. Pe unde ne plimbam noi de mână, răsăreau floricele.
    Cam din perioada aceea cred că am început să evoluez. În cazul meu, umanitatea trecea atunci prin stadiul de pasăre, una nemaipomenit de frumoasă, având excelente abilităţi de înotătoare. Eram albă, delicată şi atât de fascinantă pentru cei care mă vedeau încât specia pe care o reprezentam a ajuns să fie folosită ca şi termen de comparaţie pentru rapiditatea cu care unii copii treceau prin etapele şcolii.
     Îmi plăceau atât de mult grăunţele, că pentru a mă face fericită, în caz de mă supăra cu ceva, era pe deplin mulţumitor ca el să îmi dea câteva din palmă. Fire cuminte şi iertătoare, ca o pasăre măiastră ce eram, cu câteva grăunţe am închis ochii şi când pe câmpia peisajului nostru cotidian au început să se mai perinde şi alte specii şi subspecii, cu ale lor încrengături. Umanitatea evolua în toate locurile posibile. Cât despre mine, era suficient să mă mângâie puţin pe guşuliţă şi să presare niscaiva grăunţe pe podeaua cluburilor în care ieşeam împreună, că îmi dădea activitate toată seara.
    Fericirea pe care o trăiam, m-a făcut să îmi continui transformările şi la puţin timp după, am devenit o altă pasăre, o coţofană. Mi-am dat seama de asta în momentul în care mi-a oferit o grămăjoară de pietre strălucitoare, care mi-au inundat inima de bucurie prin frumuseţea lor, încât mai mult i le-am smuls din mână şi am fugit rapid să decorez cuibarul cu ele, în semn de acceptare a gestului.
    Mai apoi aveam să evoluez într-un pudel. Îmi plăcea nespus să ne plimbăm împreună, apăram cu străşnicie căsuţa noastră şi mai ales pe el, eram mândră şi cochetă şi ştiam în momentele când îmi dădea grăunţele, că nici devotamentul lui pentru mine nu era mai prejos. Îmi amintesc că aveam un sentiment ciudat totuşi, ceva ce nu puteam numi şi care nu îmi dădea pace, dar el mă asigura prin exemple edificatoare, de puterea imaginaţiei mele.
    Ulterior, am devenit versiunea obeză a lui Hachiko, care întorcându-se într-o zi acasă, a găsit uşiţa de la intrarea pentru el, micşorată de stăpân. Părea atunci nedrept, tot ce îmi doream era să intru în casă şi totuşi nu mai aveam loc să o fac. Cu lacrimi în ochi de recunoştinţă pentru bunăvoinţa de a-mi fi dat un indiciu asupra gestului, am citit biletul pe care totuşi mi-l lăsase. Spunea că nu mai avea niciun rost să vină acasă. Lovitura primită m-a năucit cu totul, deşi eram deja la acea vreme, un exemplar puternic. Convinsă că se va întoarce, în săptămâna care a urmat l-am aşteptat cuminte la geam în fiecare zi, precum făcuse şi Hachiko-cel-suplu cu stăpânul lui.
    Pe urmă, aveam să evoluez într-un hipopotam, dar nu unul obişnuit, ci  aşa cum s-a demonstrat datorită faptelor, într-unul tăcut, din rasa plângăcioasă. Dacă din întâmplare în filmul la care mă uitam, vreunul dintre eroi avea de făcut o declaraţie de dragoste, sau de vorbit despre o relaţie de iubire, brusc hipopotamul de mine izbucnea într-un plâns cu noduri, caracteristic soiului, (culmea!) cu lacrimi de crocodil.
    Cu timpul liniştea, voia bună şi calmul au revenit în micul meu univers şi am mai evoluat şi eu, ba chiar îmi place să cred că în momentul de faţă m-am stabilizat într-o vulpe şi doar în situaţii speciale mai evoluez şi într-o panteră.






 

Ce aflăm din presa internațională și (nu) ne interesează

    Astăzi (14.01.2014) m-am hotărât să citesc ziarele. După câteva minute de răsfoit paginile web aparținând unor publicații internaționale, m-am decis să identific știrile care ar fi importante pentru noi românii, dar care din anumite motive, nu au apărut sau nu au fost tratate cu prea mare importanță în presa de la noi din țară.
    Am deschis cu acest scop paginile web ale cotidianelor The Telegraph, Le Monde, Paris Match, Le Nouvel Observateur, The Independent, și Science et Avenir.
    Pe situl ziarului francez Le Monde a fost pus în data de 23.12.2013 un reportaj privind soarta locuitorilor din Pungești (județul Vaslui), care protestează împotriva exploatării gazelor de șist, de către compania Chevron. Link către reportaj -Pungești
    Tot legat de acest subiect, se pare că și guvernul britanic, în afară de al nostru, are probleme în a-și convinge cetățenii în privința inofensivității gazelor de șist, conform The Independent: Link către articol. (Consilieri locali britanici acuzați de luare de mită de la compania franceză de energie Total).
    Din Le Monde aflăm că o bandă de 8 români, suspectă că ar fi comis jafuri  în Franța ce în total ar atinge ordinul unui milion de euro, a fost prinsă luni (13.01.2014) la Paris, în timpul unui flagrant organizat de poliția locală franceză. Link către articol
    Același subiect al capturării suspecților de furt români, este tratat și de Le Nouvel Observateur: Link către reportaj.
    The Telegraph tratează subiectul delicat al impactului românilor săraci ajunși în Marea Britanie asupra comunităților locale, pornind de la un controversat episod dintr-un documentar - Benefits Street (Strada Beneficiilor), transmis de Channel 4. Link către articol.
    Tot din The Telegraph aflăm că de la 01.01.2014, de când au fost ridicate restricțiile la graniță, în Marea Britanie au sosit aproximativ 24 de români. Link către articol
    Un articol pe o temă mai veselă pentru noi, putem citi din Le Monde, (în secțiunea Cultură) care prezintă pe larg subiectul filmului românesc Poziția copilului, în regia lui Călin Peter Netzer, distins cu premiul Ursul de aur la Berlin, în 2013. Link către articol Textul este considerat ca fiind important de către cei de la publicația franceză, el nefiind disponibil în totalitate în versiunea gratuită a publicației, cei care doresc versiunea completă a acestuia trebuind să achite 2 euro.
     Cotidianul britanic The Independent tratează problema spinoasă a independenței judiciare a firmelor multinaționale (a se vedea paralela cu firma Gold Corporation și dezbaterile privind cazul Roșia Montană) Link către articol
     Important pentru mine (și poate nu numai):
     Câteva (mai vechi) idei filantropice ne sunt prezentate în Le Nouvel Observateur: Pâinea și cafeaua în așteptare, după conceptul - Plătești la un restaurant/fast food/cafenea pentru ceea ce vor consuma alții (nevoiași, săraci), mai târziu. Link către articol
     Din revista franceză, (versiunea online) Sciences et Avenir aflăm că publicarea unui articol în revista Food and Chemical Toxicology, legat de rezultatele unui studiu efectuat de profesorul de biologie moleculară, Gilles-Eric Seralini de la Universitatea din Caen privind efectele hrănirii șoarecilor de laborator cu OMG (organisme modificate genetic), în particular cu un porumb produs de compania Monsanto, a împărțit opinia publică în două mari tabere - Pro sau Contra OMG. Link către articol

Cele 12 preconcepții cognitive care te împiedică să fii rațional

Am dat peste un articol foarte interesant, atât de interesant încât am simțit nevoia să îl traduc și să îl postez pe blogul meu:

    Creierul uman este capabil de un număr de 10^16 procese pe secundă, ceea ce îl face de departe mai puternic decât orice computer existent în vremurile noastre. Dar aceasta nu înseamnă că mintea noastră nu ar avea limitări majore. Cel mai rudimentar calculator poate face calcule de mii de ori mai bine decât putem noi și memoria noastră este adesea inutilă - în plus, suntem subiectul unor preconcepții cognitive, acele defecte enervante în gândirea noastră, care ne fac să luăm decizii îndoielnice și să ajungem la concluzii eronate. Mai jos sunt douăsprezece dintre cele mai comune și mai nocive preconcepții cognitive, de care trebuie să fiți conștienți.
    Înainte de a începe, este important să facem diferența între preconcepțiile cognitive și erorile logice. O eroare logică este o eroare în argumentarea logică (de ex., atacuri ad hominem (n. trad.: atacuri asupra unei persoane, decât asupra argumentelor sale), sofismele, argumentele circulare, recurgerea la forță, etc.). O deviație cognitivă, pe de altă parte, este o adevărată deficiență sau limitare în gândirea noastră -  o greșeală în judecată care se bazează pe erorile de memorie, creerea de stereotipuri sociale și greșeli de calcul (cum ar fi erorile statistice sau un simț greșit al probabilității).
    Unii psihologi sociali consideră că preconcepțiile noastre cognitive ne ajută să procesăm mai eficient informațiile, în special în situații periculoase. Totuși, ele conduc la erori grave. Putem fi înclinați spre asemenea erori în raționament, dar măcar să fim conștienți de acestea. Aici sunt câteva importante de reținut.
    Preconcepția confirmării
    Ne place să fim de acord cu oameni care sunt de acord cu noi. Din acest motiv vizităm doar siturile internet care exprimă opiniile nostre politice și tot din acest motiv ne "învârtim" în general în jurul oamenilor care au vederi similare cu ale noastre - ceea ce psihologul comportamental B. F. Skinner a numit - disonanță cognitivă. Acesta este  modul comportamental care conduce la preconcepția confirmării - act adesea inconștient de a face referință doar la perspectivele care ne alimentează vederile existente, ignorând în același timp, sau lăsând la o parte părerile - nu contează cât de valide - care ne amenință vederea asupra lumii. În mod paradoxal, internetul a agravat această tendință.
    Preconcepția în interiorul unui grup
    Într-un fel similară preconcepției confirmării este preconcepția în interiorul unui grup, o manifestare a tendințelor tribale înnăscute. În mod straniu, mare parte din această consecință, ar putea avea legătură cu oxitocina - așa-numita "moleculă a dragostei". Acest neurotransmițător, în timp ce ne ajută să întărim relațiile cu persoanele din interiorul grupului nostru, realizează exact funcția opusă față de cei din exterior - ne face suspicioși, temători și chiar disprețuitori cu ceilalți. În cele din urmă, preconcepția în interiorul unui grup ne face să supraestimăm abilitățile și valoarea grupului apropiat, în detrimentul persoanelor pe care nu le știm.
    Eroarea pariorului
    Este numită o eroare, dar este mai degrabă reprezintă o scăpare în gândirea noastră. Avem tendința de a pune o enormă importanță pe evenimentele anterioare, crezând că acestea ne vor influența într-un fel viitoarele rezultate. Exemplul clasic este datul cu banul. După ce a căzut capul, să spunem de cinci dăți consecutive, înclinația noastră este de a prezice o creștere a șansei ca la următoarea aruncare a banului să cadă pajura - că șansele trebuie să fie cu siguranță în favoarea ei. În realitate, șansele sunt tot de 50/50. Așa cum spun statisticienii, rezultatele în aruncări diferite sunt statistic indepentente și probabilitatea oricărei aruncări este tot de 50%.
     Legat de aceasta, există și deviația de așteptări pozitive - care adesea alimentează dependențele de jocurile de noroc. Este presimțirea că norocul nostru trebuie să se schimbe și că norocul este pe drumul spre noi. De asemenea contribuie la concepția greșită numită "mâna tare". (N. trad.: Credința greșită că o persoană care a avut succes într-o situație oarecare, are o șansă mai mare de a obține succesul în încercări adiționale.) În mod similar, avem același sentiment când începem o relație nouă, fapt care ne face să credem că aceasta va fi mai bună decât cea anterioară.
    Raționarea post-cumpărare
    Vă amintiți de vremurile acelea când ați cumpărat ceva complet inutil, defect, sau mult prea costisitor și mai pe urmă ați regândit achiziția în așa măsură încât v-ați convins singuri că a fost o idee foarte bună de la început? Da, aceasta este raționarea post-cumpărare în acțiune - un fel de mecanism instinctiv care ne face să ne simțim mai bine după ce luăm decizii foarte proaste, în special la casierie. Cunoscut și sub numele de Sindromul Stockholm al Cumpărătorilor, este un mod de a justifica în subconștient cumpărăturile noastre - în special pe cele scumpe. Psihologii sociali spun că decurge din principiul angajamentului, nevoia noastră psihologică de a rămâne consecvenți și de a evita starea de disonanță cognitivă.
    Neglijarea probabilității
    Foarte puțini dintre noi au probleme în a se urca într-o mașină și în a o conduce, dar mulți dintre noi experimentează stări de agitație în ce privește urcatul într-un avion și zburatul la 11.000 m. Zburatul, în mod evident, este o stare complet nenaturală și o activitate aparent hazardată. Totuși, practic toți dintre noi știm și admitem faptul că probabilitatea de a muri într-un accident de mașină este semnificativ mai mare decât cea de a muri într-un accident de avion - dar creierul nostru nu ne eliberează din această judecată, perfect limpede (statistic, avem 1 șansă din 84 să murim într-un autovehicul, comparativ cu 1 șansă din 5.000 de a muri într-un accident de avion - [alte surse indică chiar că șansele ar fi de ordinul chiar a 1 din 20.000]). Este același fenomen care ne determină să ne facem griji legat de faptul de a muri într-un act terorist, în opoziție cu ceva mai probabil, cum ar fi alunecarea pe scări sau otrăvirea accidentală.
    Aceasta este ceea ce psihologiul social Cass Sunstein numește neglijarea probabilității - inabilitatea noastră de a controla în mod adecvat simțul pericolului și al riscului - fapt ce duce adesea la exagerarea riscurilor unor activități relativ inofensive, în timp ce ne forțăm să le moderăm pe cele mult mai periculoase.
    Preconcepția selectivă a observației
    Acesta este efectul observării subite a lucrurilor pe care nu le-am observat așa mult înainte - dar presupunem în mod greșit că frecvența a crescut. Un exemplu perfect este ceea ce se întâmplă după ce cumpărăm o mașină nouă și în mod inexplicabil începem să vedem aceeași mașină practic peste tot. Un efect similar are loc asupra femeilor însărcinate care dintrodată observă o mulțime de alte femei însărcinate în jurul lor. Sau ar putea legat de un număr anume sau un cântec. Nu este vorba că aceste lucruri ar apărea mai frecvent, este vorba că noi (din oricare motiv) am ales un anumit lucru în mintea noastră și ca o consecință, îl observăm mai des. Problema este că majoritatea oamenilor nu recunosc aceasta ca fiind o preconcepție selectivă, și chiar cred că aceste lucruri/evenimente au loc cu o frecvența sporită - fapt care poate fi o senzație ce deconcentrează. Este de asemenea o preconcepție cognitivă care contribuie la senzația că apariția anumitor lucruri sau evenimente nu poate avea loc dintr-o coincidență (deși chiar așa este).
    Preconcepția status-quo-ului
    Noi oamenii avem tendința de a fi reticenți la schimbare, fapt care adesea ne conduce să facem alegeri care ne garantează că lucrurile rămân la fel, sau se schimbă pe cât de puțin posibil. Inutil de spus, aceasta are ramificații în absolut tot, de la politică până la economie. Ne place să rămânem în rutinele noastre, partidele politice și aceleași mâncăruri favorite la restaurante. Parte din daunele acestei preconcepții este presupunerea fără nicio garanție că o altă alegere ar fi inferioară sau ar înrăutăți lucrurile. Preconcepția status-quo-ului poate fi rezumată cu zicala "Dacă nu e stricat, nu repara!", o zicală care alimentează tendințele noastre conservatoare. De fapt, unii analiști spun că acesta este motivul pentru care S.U.A. nu au reușit să decreteze un sistem sanitar universal în ciuda faptului că majoritatea indivizilor susține ideea unei reforme.
   Preconcepția de negativitate
   Oamenii au tendința de a acorda o mai mare atenție știrilor negative - și nu din cauza faptului că suntem morbizi. Sociologii că aceasta nu ar fi în contul atenției selective și că, având dată alegerea, percepem știrile negative ca fiind mai importante sau profunde. De asemenea, tindem să acordăm o mai mare credibilitate știrilor negative, poate din cauză că suntem suspicioși (sau plictisiți) de declarații, pe de o parte. Mai evoluționist, ascunderea știrilor negative poate fi mai adaptat decât ignorarea veștilor bune ("tigrul cu colți sabie e groaznic" versus "acest fruct are gust bun"). Astăzi suntem în pericol să ne bazăm pe negativitate în dauna știrilor cu adevărat bune. Steven Pinker, în cartea sa  The Better Angels of Our Nature: Why Violence Has Declined, susține că violența, crimele, războiul și alte nedreptăți sunt în declin ușor și totuși majoritatea oamenilor ar spune că lucrurile se înrăutățesc - ceea ce este un exemplu perfect de preconcepție negativistă în acțiune.
    Efectul de aliniere
    Deși suntem adesea inconștienți de el, ne place să ne lăsăm purtați de valul mulțimii. Când masele încep să aleagă un câștigător sau un favorit, în acel moment creierul nostru individualizat începe să se închidă și intră într-un fel de "gândire de grup" sau mentalitate de stup. Dar nu trebuie neaparat să fie vorba de o mulțime mare sau de capriciile unei întregi nații; poate fi un grup mic, cum ar fi o familie sau chiar un grup mic de colegi de birou. Efectul de aliniere este cel care ne determină comportamentul, normele sociale, și chiar imită pentru a ne propaga în grupurile de indivizi - independent de probeledovezile sau motivele de sprijin. Acesta este motivul pentru care sondajele de opinie sunt adesea nefaste, deoarece pot influența perspectivele indivizilor în consecință. Mare parte din această preconcepție, are de-a face cu sistemul nostru instinctiv doritor de apartenență și conformitate, așa cum a fost demonstrat în mod faimos, de către Asch Conformity Experiments.
    Preconcepția de proiecție
    Ca și indivizi închiși în mințile noastre 24/24 de ore, 7 zile pe săptămână, este adesea dificil pentru noi să vedem în exteriorul limitelor conștiinței și ale preferințelor noastre.  Avem tendința să presupunem că majoritatea oamenilor gândescexact ca noi - deși există posibilitatea să nu existe justificare pentru aceasta. Acest neajuns cognitiv adesea duce la un efect apropiat, cunoscut drept preconcepție de fals consens în care avem tendința să credem nu numai că oamenii gândesc ca noi, dar și că sunt de acord cu noi. Este o preconcepție în care supraestimăm cât de tipici și de normali suntem și presupunem că un consens există în situații în care este posibil să nu fie niciunul. Mai mult de atât, poate de asemenea crea efectul conform căruia membrii unui grup radical sau marginal presupun că mai mulți oameni din exterior sunt de acord cu ei decât ar fi cazul. Sau încrederea exagerată pe care o are cineva când prezice câștigătorul unor alegeri sau a unui meci sportiv.
    Preconcepția momentului curent
    Noi oamenii avem cu adevărat probleme în a ne imagina în viitor, modificându-ne comportamentul și așteptările în consecință. Majoritatea dintre noi mai degrabă ar trăi plăcerea în momentul curent, lăsând durerea pentru mai târziu. Aceasta este o deviație care reprezintă în mod particular o preocupare a economiștilor (în particular refuzul de a cheltui prea mult și de a economisi banii) și cei care lucrează în domeniul sănătății. Într-adevăr, un studiu din 1998 a arătat că atunci când facem alegeri alimentare pentru săptămâna care urmează, 74% dintre participanți aleg fructele. Dar când alegerea mâncării era pentru ziua în curs, 70% au ales ciocolata.
    Efectul de ancorare
    Cunoscut și sub numele de capcana relativității, aceasta este tendința pe care o avem de a compara și de a pune în contrast doar o serie limitată de lucruri. Este numit efectul de ancorare pentru că avem tendința de a ne fixa asupra unei valori sau a unui număr care la rândul său va fi comparat cu restul celorlalte. Exemplul clasic este un lucru care este la reducere la un magazin; avem tendința de a vedea (și de a pune preț) diferența în preț, dar nu și însuși prețul per total. Acesta este motivul pentru care unele meniuri de restaurante prezintă oferte foarte scumpe, concomitent cu prezentarea și a unor meniuri la prețuri (aparent) mai rezonabile. Este și motivul pentru care, fiind dată o alegere, avem tendința de a alege opțiunea de mijloc - nici prea scump și nici prea ieftin.

Articolul original:
The 12 cognitive biases that prevent you from being rational

Unde se duc visele bătrânilor?

    Înainte de sărbătorile de iarnă, unul dintre colegii de serviciu mi-a propus să fac o donație (cât de mică) financiară sau în bunuri materiale pentru ajutorarea unor familii nevoiașe sau a unor bătrâni sărmani. Am acceptat, am contribuit și eu alături de alți colegi pentru a face mai puțin amar gustul Sărbătorilor acestor oameni, pentru care fiecare zi reprezintă o nouă luptă pentru supraviețuirea la limita subzistenței și pentru care faptul de a nu avea ce pune pe masă mai deosebit decât de obicei, la aceste ocazii, reprezintă o apăsare în plus.
   Colegul meu, împreună cu niște prieteni de-ai săi, printre care unii care lucrează în domeniul Asistenței Sociale din umilul meu oraș, a alcătuit o listă pe care, având informații precise, a trecut numele unor oameni foarte necăjiți, pe care grupul de voluntari urma să îi viziteze în preajma Crăciunului, oferindu-le mici cadouri, cumpărate din banii obținuți din donații.
    Sărbătorile au trecut, serviciul l-am reînceput după concediu. Colegul meu a considerat necesar să ne arate fotografiile făcute în mica sa campanie de binefacere. Din curiozitate să văd persoanele la care au ajuns ajutoarele, am derulat seria de fotografii pe care mi-o indicase el. Mă așteptam să văd oameni îmbrăcați precar, marcaţi de condițiile vitrege în care trăiesc, persoane pentru care puțin înseamnă mult, dar nu am fost pregătită pentru...asta.
    De fotografia de mai sus nu am putut trece mai departe fără să o studiez îndelung. Ceva din privirea blândă dar în același timp pierdută a acestui bătrân m-a făcut să opresc derulatul mașinal al fotografiilor. Trecând mai departe de fața ce îi trăda grijile ce îl frământă, am remarcat poziția gârbovită în care a fost imortalizat, capul înclinat și picioarele depărtate, într-un efort parcă de a susține un corp prea masiv. La sfârșit, cizmele de cauciuc pe care le purta și paltonul murdar, tocit, legat la mijloc cu o sfoară m-au convins că priveam un om greu încercat de soartă, un timp îndelungat. În plus, am mai aflat despre el de la colegul meu, că era și singur pe lume.
    Mi-am amintit atunci versurile melodiei "Hier encore" a lui Charles Aznavour: "Hier encore/ J'avais vingt ans/ Je gaspillais le temps/ En croyant l'arrêter" - "Ieri (încă)" (Ieri încă/ Aveam douăzeci de ani/ Risipeam timpul/ Crezând că îl opresc".

Hier encore - Charles Aznavour (Link)

     Mă gândesc că bătrânul din fotografie trebuie să fi făcut la fel ca noi toți. Cu siguranță s-a bucurat de tinerețea sa, crezându-se nemuritor și intangibil, urmând ca mai târziu să își dea seama de vanitatea acestor gânduri. Probabil și-a făcut și el speranțe și vise. Unde s-au dus acestea, ce s-a ales de ele?
    Versurile din melodia amintită exprimă regretul cuiva care și-a rispit tinerețea ducându-și existența fără un plan precis, și-a îndepărtat prietenii prin aroganța de care a dat dovadă față de aceștia, condamnându-se astfel la izolare și la eșec, într-o perioadă fragilă a vieții.
    Nu cunosc nimic din viața bărbatului din imagine. Nici nu vreau să știu. Bănuiesc că în oarece limite, există posibilitatea ca povestea lui să se asemene cu cea a personajului din cântec. Oricum ar fi stat lucrurile pentru el, consider că el merită totuși tratat cu bunăvoință. I-am (mai ?!?) putea întinde mâna pentru a-l ajuta, în special acum, când este atât de vulnerabil și de fragil. Crăciunul pentru el și pentru alții asemenea, ar putea veni mai des și cel puțin unele dintre vise, astfel îndeplinite.
    Las mai jos versurile cântecului lui Aznavour, în speranța că vă vor plăcea măcar la fel de mult ca și mie. Citind, veți remarca astfel felul în care este rostit fiecare pasaj, ca pe o declarație plină de regret, cu mici pauze între strofe, accentuând prin lipsa unui ritm concret, prăpastia în care s-a tot afundat, cu fiecare greșeală făcută.

P.S.1. După cum puteți constata, aveți  în coloana din dreapta traducerea (personală) a versurilor.

P.S.2.  Dacă v-a plăcut cântecul, dar nu stăpâniți foarte bine limba franceză pentru a-l fredona, există și o versiune în engleză a acestuia. (Trebuie să știți că aceasta are versurile diferite):

Yesterday when I was young - Charles Aznavour (Link)

Hier encore                                                                   Ieri

Hier encore                                                                    Ieri încă
J'avais vingt ans                                                              Aveam douăzeci de ani
Je caressais le temps                                                      Și mângâiam timpul 
Et jouais de la vie                                                           Și mă jucam cu viața
Comme on joue de l'amour                                             Cum ne jucăm cu dragostea
Et je vivais la nuit                                                            Și trăiam noaptea
Sans compter sur mes jours                                            Fără să mă bazez pe zilele mele
Qui fuyaient dans le temps.                                             Care fugeau în timp.

J'ai fait tant de projets                                                    Am făcut atâtea proiecte 
Qui sont restés en l'air                                                    Care au rămas în aer 
J'ai fondé tant d'espoirs                                                  Am fondat atâtea speranțe
Qui se sont envolés                                                        Care și-au luat zborul
Que je reste perdu                                                          Încât am rămas pierdut 
Ne sachant où aller                                                         Neștiind unde să merg
Les yeux cherchant le ciel                                               Cu ochii căutând cerul,
Mais le coeur mis en terre.                                              Dar inima în pământ.

Hier encore                                                                    Ieri încă
J'avais vingt ans                                                              Aveam douăzeci de ani
Je gaspillais le temps                                                       Risipeam timpul 
En croyant l'arrêter                                                         Crezând că îl opresc 
Et pour le retenir                                                             Și pentru a-l reține  
Même le devancer                                                          Ba chiar să îl întrec  
Je n'ai fait que courir                                                       N-am făcut decât s-alerg
Et me suis essoufflé.                                                        Și mi-am pierdut suflul.

Ignorant le passé                                                             Ignorând trecutul,  
Conjuguant au futur                                                         Conjugând la viitor  
Je précédais de moi                                                         Începeam cu mine
Toute conversation                                                          Orice conversație
Et donnais mon avis                                                         Și-mi dădeam cu părerea
Que je voulais le bon                                                        Că voiam ce-i bun
Pour critiquer le monde                                                     Pentru a critica lumea
Avec désinvolture.                                                            Cu dezinvoltură.

Hier encore                                                                      Ieri încă
J'avais vingt ans                                                                Aveam douăzeci de ani
Mais j'ai perdu mon temps                                                Dar mi-am pierdut timpul 
A faire des folies                                                               Făcând nebunii  
Qui ne me laissent au fond                                                 Care nu-mi lasă în fond
Rien de vraiment précis                                                     Nimic cu adevărat precis 
Que quelques rides au front                                               Decât câteva riduri pe frunte 
Et la peur de l'ennui.                                                           Și teama de plictis.

Car mes amours sont mortes                                             Căci iubirile mele au murit
Avant que d'exister                                                            Înainte să existe 
Mes amis sont partis                                                          Prietenii mei au plecat 
Et ne reviendront pas                                                         Și nu se vor întoarce
Par ma faute j'ai fait                                                           Din vina mea am făcut
Le vide autour de moi                                                        Un gol în jurul meu 
Et j'ai gâché ma vie                                                            Și mi-am irosit viața 
Et mes jeunes années.                                                        Și anii mei tineri.
                                                        
Du meilleur et du pire                                                         Din ce-i mai bun și ce-i mai rău
En jetant le meilleur                                                            Aruncând ce-i mai bun, 
J'ai figé mes sourires                                                          Mi-am blocat zâmbetele 
Et j'ai glacé mes pleurs                                                       Și mi-am risipit plânsetele  
Où sont-ils à présent                                                          Unde sunt ei în prezent, 
A présent mes vingt ans?                                                    În prezent, anii mei douăzeci?
                                                                

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      .

                                                                                                                                                                                                                                                                               






 

Revelion 2013 - 2014 - încă o zi (ne)obișnuită

    Pentru toată lumea, ziua de Revelion este una deosebită de restul celorlalte din an, doar că pentru mine este mai deosebită decât pentru alții, chiar de două ori aș putea spune. Asta pentru că astrele au făcut în așa fel încât, cu mai multe decade în urmă, exact în mai sus pomenita zi, am apărut pe lumea asta.
     An de an, când eram mică, vedeam cum toate mergeau unse, ca pe roate... până la mine, când de ziua mea toți ceilalți copii aveau deja bomboane fine și se felicitau și între ei, ba mai mult de atât, peste tot pe unde mergeam, vedeam puse în locuri foarte vizibile bannere cu urări ce în mod normal mi s-ar fi cuvenit numai mie. Cu timpul, am renunțat să mai sper că va veni la școală și ziua mea de oferit bomboane. Mi-a trecut prin minte chiar să fac petrecerea în altă zi și așa se face că doi ani la rând mi-am serbat ziua pe 22 iunie, cu invitați, cu tort, cu cântec de "La mulți ani!", cu tot ce trebuie. De ce nu în iunie? E o altă zi decât a mea, e cald dar nu foarte, iar ceilalți copii încă nu sunt plecați în concedii. Evenimentul a fost un real succes, până într-un an când proprii părinții mi-au dat un ultimatum să încetez cu aroganța.
    Am încetat prin urmare și odată cu trecerea anilor mi-a scăzut și entuziasmul pentru propria aniversare, până în pragul în care mai mult doream să serbez sosirea anului nou decât ziua mea, la fel ca și ceilalți buni gospodari.
    Anul care tocmai a trecut, m-am organizat prea puțin în direcția petrecerii unui Revelion de succes, care ar fi un fel de El dorado al Revelioanelor și nu am plecat pe nicăieri. Am refuzat cu încăpățânarea caracteristică unui Capricorn să dau curs invitațiilor de pe afișele de pe orice stâlp de iluminat din oraș, în care mi se propunea sărbătorirea acestui eveniment la câte un restaurant dubios, de care nu a auzit nici vărul Google, cu mâncare pe sponci dar pe bani mulți și cu animatori care îți spun când să mergi la dans și când să mănânci, mai ceva decât educatoarele de la grădiniță.
     Aşadar, am ales să merg cu niște prieteni buni la un bar din localitate. Elanul petrecerii Revelionului în această incintă mi-a scăzut destul de mult cu o zi înainte, când am aflat că cei de la bar nu acceptau să venim cu mâncare de acasă. În consecinţă, am contramandat tortul gigantic pe care urma să mi-l facă mama pentru invitați, am lăsat acasă gândul la bucatele tradiționale făcute tot de ea, respectiv sărmăluțele umplute cu porc hrănit cu porumb și după ce m-am primenit, mi-am aranjat părul după stilul clasic de petrecere (respectiv ca o oaie din spate și ca o cască din față - dar dacă trebuie, trebuie) și m-am îmbrăcat cât de tradițional puteam, mi-am îndesat în poșetă două sandvișuri cu unt, somon și măsline (foarte apreciate la momentul potrivit) și am plecat la distracție. ...și cu toate astea, am fost complet nepregătită pentru ce a urmat. În barul cu pricina, unde mergeam des și cunoșteam playlist-ul oldies but goldies pe dinafară, patroana a considerat în acea seară de bun simț să aducă doi DJ să ne pună muzică de club trance-tehno-electro-chillin'-mix de mi-a blocat toți neuronii din tura de noapte. M-a interesat foarte mult genul din care făceau parte melodiile ascultate pe întreaga durată a şederii mele acolo, în ideea să îl evit mai târziu. Datorită mișcărilor în dans (?!!!??) folosite de invitați, mișcări ce văzute pe mute seamănă mai degrabă cu sprijinirea pereților și a tavanului, sau cu întinsul varului pe pereți cu bidineaua, decât cu un dans propriu-zis, consider că muzica asta s-ar potrivi foarte bine și într-un sens constructiv, când cineva își zugrăvește casa. Cum nu îmi renovam nimic pe moment, nici măcar după ce am consumat un amestec de băuturi ce ar fi derutat și un cal, nu mi s-a părut muzica interesantă.
    Ba mai mult de atât, după ceva timp m-am dus să vizitez/salut niște prieteni aflați la altă petrecere în oraș. Vizita a fost scurtă, dar de efect. Ar fi fost chiar o reuşită dacă ajunsă acolo, mi-ar fi trecut prin minte și alte cuvinte decât cele de origine dacică din vocabularul nostru. Cum eram printre prieteni, bănuiesc că i-oi fi speriat pe cei care nu știau ce muzică ascultasem înainte, că a doua zi dimineață când m-am trezit, am găsit mai multe mesaje de întrebare din partea unora de la a doua petrecere dacă am ajuns cu bine acasă.
   Întoarsă înapoi la prima petrecere mi-am dat seama că ceea ce mă deranjase cel mai tare încă nu îmi dădea pace și am decis să plec, mult mai devreme decât prietenii mei. Am ajuns cu bine, unde mai pui că era și liniște?!
   Nu îmi dau seama dacă m-am distrat, dar cu siguranță a fost mai bun revelionul acesta decât cel precedent, când am serbat într-un apartament, cu un grup de prieteni care nu era al meu (oameni de treabă dar cu care nu m-am potrivit) și am citit de la ora 23:00 până aproape de orele 02:00.
   Anul acesta am avut totuși o rochie corai sau (pentru că simt că am derutat) un fel de roșu da' nu prea.
   Vă urez toate cele bune, un an nou mai bun ca precedentul și să aveți mai multă inspirație decât mine pentru Revelionul de succes! La mulți ani cu voie bună!